Valeriu Cotea

Valeriu Cotea

Scurtă biografie

  • Profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi
  • Preşedintele Patronatului Român al Viei şi Vinului
  • Preşedintele Grupului de Experţi „Specificaţii ale produselor enologice” al OIV (International Organisation of Vine and Wine)
  • Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a României (A.S.A.S.)
  • Membru corespondent al Academiei Elveţiene a Vinului
  • Membru corespondent al Academiei Italiene a Vinului

Deţine numeroase specializări în enologie la instituţii de prestigiu din străinătate:  Bordeaux (Franţa), Londra (Marea Britanie), Geisenheim (Germania, ca bursier DAAD), Israel, Beaune (Franţa) şi a primit peste 20 de premii şi distincţii pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul vinificaţiei.

Printre titlurile deţinute de Valeriu V. Cotea se numără:

  • Membru al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (O.N.V.V.), preşedintele Comisiei de Oenologie
  • Membru al Societăţii Române de Horticultură
  • Membru al Societăţii Române de Retrologie Agrară
  • Membru al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (A.D.A.R.).
  • Coordonator al Laboratorului de Oenologie din cadrul U.S.A.M.V. Iaşi, autorizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • Certificat de degustător expert eliberat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului
  • Preşedintele grupului de experţi „Codul internaţional al practicilor oenologice” în perioada 2001-2007, iar din 2007 preşedinte al grupului de experţi care elaborează Codexul oenologic internaţional.

Autor sau coautor pentru 22 de manuale, tratate şi carţi de specialitate, cu peste 300 de articole ştiinţifice publicate, atât în ţară, cât şi peste hotare (peste 70 dintre ele fiind indexate în baze de date internaţionale), cu activitate de inovare brevetată, Valeriu V. Cotea a primit în anul 2003 Ordinul Naţional Serviciul Credincios în rang de Cavaler.

În anul 2009, la 21 de ani de la începerea colaborării cu Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), Valeriu V. Cotea primea OIV Merit Award, acordat pentru activitatea ştiinţifică depusă în cadrul acestei Organizaţii.

De-a lungul carierei sale a fost membru în juriul diferitelor concursuri naţionale şi internaţionale de vinuri.

Dincolo de titlurile deţinute, Valeriu V. Cotea este un om care are o poveste de viaţă în care via şi vinul se regăsesc aproape la fiecare pas.

„Pot spune că am copilărit în vie. Şi continui să trăiesc acolo. Şi la bunici, la Vidra, aveam vie, e drept, mai puţină, că acolo se cam termina arealul, e mai în munte”, a mărturisit Valeriu Cotea într-un interviu acordat revistei Vinul.ro.

Viile l-au înconjurat şi în perioada în care a urmat şcoala elementară, la Jidvei. Învăţase multe despre vin, asistase la campanii, la toate etapele vinificaţiei şi participa, de multe ori activ, la recoltare. Părinţii, ambii specialişti, i-au oferit toată educaţia în vin de care ar fi avut nevoie.